Friday, December 19, 2014

DESPRE SMERENIE ( Parintele Arsenie Papacioc )

Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei?

- Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.

Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: „Eu sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: „Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!

Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.

Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: „Cine este acolo?" „Un crestin iubitor al Tău". „Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: „E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: „Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. „Cine este acolo?" „Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: „Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har".

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?

- De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.

"Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!"

Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: „Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat.

Cum putem lupta împotriva mândriei?

- Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.

Comparând toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti doreau să scape de suferintă. Hristos zice: „Nu! Numai prin suferintă puteti scăpa de suferintă!"; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari: dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mântuit lumea prin asta.

Misiunea Mântuitorului a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: „în numele Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al Sfântului Duh (toată lătimea)". Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a constatat că fuge dracul de Cruce!

Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt înfrânti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: "Vi s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ". Si a mai zis ceva care ne priveste direct: "îndrăzniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit?

De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face nimic".

El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.

Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău.

Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!

Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei?

- Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri.

Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si „lăsati-Mă pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!

Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă.

Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.

Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, „Doamne lisuse...".

- Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită?

- Nici nu se pune bine problema. „Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt". Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema!

Orice crestin e atacat, si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: „Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăstiate etc". Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-1 gonesti. Zi „Doamne lisuse..." si stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.

Asta-i o greseală. Lui îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el - am spus de mai multe ori - a învătat foarte multă lume să se mântuiască.

Unde se află călugării fată de mireni pe scara trăirii smereniei?

- Eu vă spun că există o mare diferentă, si ca să fiu conciliant, monah înseamnă „crestin bun". Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiesti în mânăstire. Apucasem să vă spun că rugăciuni faci si acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ti spune altul. Si atunci, tu, în felul acesta tăindu-ti voia - căci Dumnezeu ne-a creat cu vointă liberă, ratiune si afecte -, aici trebuie să-ti tai vointa liberă. Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Si trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi ne desfiintăm. Ne smerim.

Intr-o mânăstire era un staret care stia să dea cununi. Si era un părinte bătrân - Sfântul loan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Si-l trimitea undeva. Si când se ducea acolo, îl fugărea: „Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!" Si uite asa îl freca. Si-l întreabă sfântul: „Nu te smintesti?" „Nu, părinte Când am venit aici mi-au spus ăstia că mă încearcă 30 de ani. Si am numai 15". La 17 ani de nevointă din aceasta, de tăierea voii, a murit. Dar la moarte a zis asa: „Multumesc lui Dumnezeu si vouă ca prin tăierea voii mi-ati mântuit sufletul!"

E foarte frumos. Nu se potriveste cu ce e în lume. Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugăria. Există, si am spus de multe ori în mânăstire asa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. E o trăire continuă. Căci spune Mântuitorul: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!" Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ti tai voia si să asculti. Si, fratilor, stiti ce înseamnă cruce: Să duci ce nu-ti convine. Asta înseamnă.

Uneori aproape că nu poti.

- Nu se pune problema: „Nu pot". Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni. I s-a spus unui frate: „Dă pietroiul ăla la o parte!" Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte că a zis părintele staret!"

Pentru că nu ne părăseste Dumnezeu, dacă neam dăruit Lui. Cum credeti dumneavoastră, că este El, Care e prezent în pasul fiecărui ins, chiar si al păgânilor? Dar la crestini, care zi si noapte se roagă în felul lor? Ii ajută, îi întăreste. Nu facem lucrul acesta, adică ascultările, cu aspect de exagerare, în mânăstiri. Dar la nivelul care există, treburile necesare să le facă cu dragoste, si e destul.

Pe un frate - în Pateric - l-a trimis, spune, să adune balegă uscată. Făceau focul cu ea, că erau săraci. „Păi, mă trimiti acolo unde e leoaica aia?" Că era o leoaică acolo. „Cum, zice, nu te duci pentru că e o leoaică acolo? Să mi-o aduci legată încoace!" Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! „Stai, că mi-a spus staretul să te leg!" Si a legat-o. Si o târa. Si când a văzut că chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: „De ce mi-ai adus căteaua asta? Dă-i dmmul, să n-o văd!" Si zice: „Da, dar eu am crezut că e leoaică". Si, întradevăr, era leoaică.

Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Există niste lucruri dincolo de închipuiri, care sunt niste realităti. Dacă spune Mântuitorul cuvintele cele mai de vârf ale Scripturii: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!"

Cuvintele Mântuitorului: "Fericiti cei săraci cu duhul, căci acelora este împărătia cerurilor", au legătură cu smerenia?

- Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie.

Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu.

Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce „fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos.

Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: „Doamne, miluieste-l si pe el!"

Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.

Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie?

- Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el.

Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: „Ce cauti aici, la poartă?" „Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". „Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. „Da, dar mă fac si eu călugăr".

„Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: „Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: „Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" „Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit.

Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip.

Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

- Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta.

Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere?

- De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia.

Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: „Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti?

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.

Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!

In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?

- A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.

Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.

Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.

Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?" „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!"

Ce personalităti ati cunoscut?

- Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.

Este pustnicia un model spre desăvârsire?

Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie?

- Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor...

Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie.

Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: „Hai să ne rugăm să învieze". Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: „Pentru rugăciunile mele a înviat mortul". Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: „Fugi repede, dincolo de fluviul acela". Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac... Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: „Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?"

Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici.

Smerenia vine înainte sau după pocăintă?

- Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.

Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.

Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

- Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.

Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.



Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?

Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.

Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.

Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?

- Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.

Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără.

Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.

Iubiti mult! Hristos vă porunceste!



http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

“Să ne împotrivim răului cu binele, dezbinării cu frăţietatea”


 

Înaltpreasfinţiţi arhierei,

Preacuvioase iubite întru Hristos Părinte Efrem,

Iubiţi întru Hristos Preacuvioşi Părinţi, preacuvioşi monahi, fraţi şi surori iubitori de Dumnezeu,

Ne aflăm în pragul slăvitului praznic al Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi iarăşi cu bucurie şi dragoste vă salutăm aici, pe binecuvântatul vostru pământ. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte Crăciunul “praznic însemnat” şi “început al tututor praznicelor”, pentru că acesta este temelia tuturor celorlalte sărbători. În curânt cu toţii vom trăi clipele de sărbătoare ale acestei zile strălucite.

Învăţătorul prin excelenţă ale pocăinţei, Cuviosul Efrem Sirul, în cuvântul său de Crăciun scrie următoarele: “Această noapte aduce seninătate şi pace în lume. Noaptea aceasta este a celui blând – să lase fiecare dintre noi mânia şi asprimea; este a celui smerit – să-şi îmblânzească fiecare dintre noi semeţia şi să-şi smerească aroganţa. A răsărit acum ziua milostivirii – să nu mai dorească nimeni răzbunare pentru ocara suferită; este ziua bucuriei – nimeni să nu se facă prilej de mâhnire şi supărare pentru celălalt; este ziua facerii de bine – să se înfrâneze de la orice fel de răutate; este o zi a cerului senin – să se îmblânzească mănia care tulbură pacea şi seninătatea”.

Aceste cuvinte au fost scrise în secolul al IV-lea, însă citindu-le, îţi pare că au fost spuse în zilele noastre. Cu multa mâhnire observăm că azi pacea şi iubirea dee fraţi par să dispară din viaţa noastră, mulţi sunt stăpâniţi de tendinţa de a nu ceda unul în faţa celuilalt. Îndatorirea sfântă şi înaltă a noastră, a creştinilor ortodocşi, este să ne împotrivim răului cu binele şi dezbinării cu frăţietatea. Să nu ne mâhnim când Domnul ne trimite supărări şi boli, pentru că exact aceasta este steaua care ne va călăuzi către mântuire. Să Il rugăm pe Domnul nostru să ne ajute să întărim dragostea între popoarele noastre şi să dezrădăcinăm duhul urii care stăpâneşte în societatea contemporană.

Pentru noi, monahii ruşi, şi pentru nevoinţa şi slujirea noastră monahală, Sfântul Munte a fost totdeauna strijin şi izvor de putere. Relaţiile noastre cu Sfântul Munte devin tot mai strânse. Înflorirea duhovnicească din mănăstirea noastră se datorează mai ales pildei fraţilor noştri aghioriţi. De aceea, din toată inima vă mulţumim pentru acest sprijin duhovnicesc şi pentru rugăciunile fierbinţi care se fac pentru noi în Sfântul Munte.

De atunci, Părinte Efrem, când a avut loc o manifestare asemănătoare în Atena, în 2011, Domnul a socotit de cuviinţă să treceți prin încercări grele, a căror greutate am încercat şi noi, după puteri să o împărtăşim cu sfinţia-voastră. Dar şi întregul nostru popor, pentru că până azi îşi aminteşte cu recunoştinţă de prezenţa pe pământul rus – în diferite oraşe şi colţuri ale ţării noastre – a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului – după cum ne va psalmodia azi şi corul nostru de copii: “Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru sine unind poporul, a încins întru sine întreagă patria noastră, de la Don până la câmpiile Norilsk…”. […]



Am dori încă o dată, din partea tuturor ortodocşilor din Rusia, să vă adresăm cuvinte de recunostinţă pentru acest mare har. Nu era cu putinţă ca o asemenea lucrare binecuvântată şi însemnată să rămână fără de pecetea ispitelor şi a răzbunărilor vrăjmaşului. Domnul Atotmilostiv, Care S-a pogorât pe pământ în chip de rob şi cu multă smerenie, a îngăduit să treacă prin încercări şi Mănăstirea Vatoped. Atunci, în acele zile grele, poporul rus, ca un singur om, s-a ridicat în apărarea dreptăţii: s-au strâns multe semnături în apărarea lui Gheronda Efrem; în lumea ortodoxă nimeni nu a rămas indiferent faţă de acest eveniment. Toti se rugau şi aveau încredinţarea că va birui dreptatea, iar acoperământul Maicii Domnului nu va părăsi Mănăstirea Vatoped. În această încercare, toti ortodocşii adevăraţi ai popoarelor noastre s-au unit încă mai mult şi au devenit mai apropiaţi unii cu alţii.

De Crăciun obişnuim să oferim daruri aproapelui nostru, imitându-i pe magii din vechime care au adus daruri dumnezeiescului Prunc. În semn de recunostinţă faţă de dumneavoastră, îngăduiţi-ne să vă oferim darul nostru de Crăciun – concertul corului de copii de la Orfelinatul “Paramythía” al Mănăstirii noastre, Sfântul Nicolae Malaghiaroslaveţ. Copiii vă vor prezenta cântări în limba rusă şi greacă, colinde – spre a vă dărui bucuria Crăciunului şi pentru a da glas dragostei ce o purtăm Bisericii voastre şi dumneavoastră personal. Primiţi din partea noastră urări pentru o sărbătoare straălucită şi plină de bucurie a Naşterii lui Hristos, după cum, de asemenea, şi pentru “Noul an al bunătăţii Domnului”.

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Cuvânt al Stareţei Nicolaia a Mănăstirii Sfântului Nicolae Malaghiaroslaveţ.
Tesalonic, 11 decembrie 2013 


http://www.pemptousia.ro/2014/12/sa-ne-impotrivim-raului-cu-binele-dezbinarii-cu-fratietatea/

De ce aprindem candela ( Sfântului Nicolae Velimirovici )


Mulți creștini se întreabă, adeseori, de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori.


Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.
Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul Sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în scrisoarea a 18-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002.
În primul rând, Sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru căsfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.
Sursa: http://www.doxologia.ro/liturgica/iconografie/de-ce-aprindem-candele-inaintea-icoanelor

 http://candela-aprinsa.blogspot.ca/search/label/Sf%C3%A2ntul%20Nicolae%20Velimirovici

Rânduiala Ceasurilor - Care Se Cântă În Ajunul Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos

Se cuvine a şti că:

De se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos duminică sau luni, se cântă Ceasurile mai înainte, vineri; iar de se va întâmpla Naşterea Domnului Hristos marţi, miercuri, joi, vineri sau sâmbătă, atunci se cântă Ceasurile în Ajun.
De asemenea de se va întâmpla ca Ajunul să cadă sâmbătă sau duminică, vineri nu se face Liturghie, ci se cântă numai Ceasurile şi Vecernia, la vremea ei.

CEASUL ÎNTÂI

La începutul Ceasului al doilea din zi (ora 8 dimineaţa) paraclisierul luând binecuvântare, trage clopotul. Şi adunându-ne în biserică, preotul se îmbracă în epitrahil şi felon, iar diaconul în stihar, apoi se pune analogul în mijlocul bisericii, în dreptul uşilor împărăteşti; diaconul iese în mijlocul bisericii şi, închinându-se de trei ori, zice cu glas mare:

Binecuvintează, părinte!

Iar preotul, stând înaintea Sfintei Mese însemnează cu cădelniţa cruciş spre răsărit şi zice:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Citeţul: Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru..., Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...Şi după ecfonisul: Că a Ta este împărăţia..., se zice Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori). Apoi se citesc Psalmii următori:

În timpul citirii psalmilor preotul cădeşte sfântul altar, sfintele icoane, pe cel mai mare, pe fraţi, pe citeţ şi toată biserica, mergând înaintea lui diaconul cu lumânare aprinsă.

PSALMUL 5

Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă voi ruga, Doamne! Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelege. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. Iar eu întru mulţimea milei tale voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne. Şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi sălaş lor, şi se vor laudă cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunăvoirii ne-ai încununat pe noi.

PSALMUL 44

Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului. Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit. Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele Tale. Pentru aceasta Te-a binecuvântat pe Tine Dumnezeu, în veac. Încinge-Te cu sabia Ta peste coapsa Ta, puternice, cu frumuseţea Ta şi cu strălucirea Ta. Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte, pentru adevăr, blândeţe şi dreptate, şi Te va povăţui minunat dreapta Ta. Săgeţile Tale ascuţite sunt puternice în inima duşmanilor împăratului; popoarele sub tine vor cădea. Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi. Smirna şi aloea îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta; stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată. Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău. Şi se vor închina Lui fiicele Tirului cu daruri, felei Tale se vor ruga mai-marii poporului. Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi prea înfrumuseţată. Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ţie. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie; aduce-se-vor în palatul Împăratului. În locul părinţilor tăi s-au născut ţie fii; pune-vei pe ei căpetenii peste tot pământul. Pomeni-vor numele tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului.

PSALMUL 45

Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria Lui. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui. Dumnezeu e în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înalţa-Mă-voi pe pământ. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

Slavă... Şi acum..., Aliluia (de 3 ori), Doamne miluieşte (de 3 ori). Slavă..., şi se citeşte mai departe troparul:

Scrisu-s-a oarecând cu bătrânul Iosif, în Betleem, Maria, ca cea din sămânţa lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânţă. Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc de sălăşluire nu era; ci ca un palat frumos s-a arătat împărătesei peştera. Hristos se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Cum Te vom numi, ceea ce eşti plina de har! Cer, că ai răsărit pe Soarele dreptăţii? Rai, că ai odrăslit floarea nestricăciunii? Fecioară, că ai rămas nestricată? Maică curată, că ai avut în sfintele tale braţe Fiu, pe Dumnezeul tuturor? Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Apoi se cântă aceste stihuri, glasul al 8-lea, însuşi glasul:
Alcătuire a lui Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Betleeme găteşte-te; bine te împodobeşte, iesle; peşteră primeşte; că adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeu oamenilor din Fecioară S-a arătat, închipuindu-Se ca şi noi şi îndumnezeind trupul. Pentru aceasta Adam înnoindu-se, împreună cu Eva strigă: pe pământ bunăvoirea S-a arătat, ca să mântuiască neamul nostru (de două ori).

Stih: Dumnezeu din Teman va veni Cel Sfânt din muntele cel cu umbra deasă.

Acum vine să se plinească proorocia proorocilor, care cu taină grăieşte: Şi tu, Betleeme, pământul Iudeii, care mai înainte găteşti peştera, nicidecum nu vei fi mai mic între domni; că din tine va ieşi Mie povăţuitor neamurilor, după trup, din Curata Fecioara, Hristos, Dumnezeu, Care va paşte pe poporul Său, noul Israel. Acestuia toţi să-I dăm slavă.

Stih: Doamne, auzit-am glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat.

Şi se cântă iarăşi stihira de mai sus.

Apoi Slavă..., glasul al 8-lea:

Acestea zice Iosif către Fecioara: Marie! Ce lucru este acesta pe care îl văd întru tine? Nu mă pricep, şi mă minunez. Şi cu mintea mă spăimântez. Ascunde-te deci de la mine, degrab. Marie! Ce lucru este acesta, pe care îl văd întru tine? În loc de cinste, ruşine; în loc de veselie, întristare; în loc de laudă, ocară mi-ai adus mie. Nu voi mai putea suferi defăimarea oamenilor, pentru că de la preoţi, din Biserica Domnului, ca pe o nevinovată te-am luat, şi ce este aceasta ce se vede?

Şi acum..., tot aceasta.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea

Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut.

Stih: Cere de la Mine şi-Ţi voi da Ţie neamurile moştenirea ta şi marginile pământului stăpânirea Ta.

PAREMIA

Din Proorocia lui Miheea, citire:

(V, 1-3)

Acestea grăieşte Domnul: Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei. Pentru aceasta ăi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naşte. Atunci rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fii lui Israel. El va fi voinic şi va paşte poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului Său şi toţi vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.

APOSTOLUL

Din Epistola către Evrei, a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(I, 1-12)

Fraţilor, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte, făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut"; şi iarăşi: "Eu Îi voi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu?" Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel Întâi-Născut, El zice: "Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu". Şi de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc"; iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul-veacului; şi toiagul dreptăţii Tale. iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-ai uns pe Tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi". Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi, şi ca pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dat Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi".

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:

(I, 18-24)

Naşterea lui Iisus Hristos a fost aşa: după ce mama Sa Maria a fost logodită cu Iosif şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind drept şi nevoind să o vădească, a vrut s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi-i vor pune numele Emmanoil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

Apoi citeţul zice:

Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească toată fărădelegea.

Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.

Faţa Ta arat-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările Tale.

Să se umple gura mea de lauda Ta, Doamne, ca să laud slava ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime... şi după: Tatăl nostru...

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră, în chip negrăit. Dănţuieşte lumea auzind: slăveşte cu îngerii şi cu păstori, pe Cel ce voieşte a Se arăta Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Doamne miluieşte (de 40 de ori).

Şi rugăciunea:

Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive şi mult-Milosârde; Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti; Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce au să fie; Însuţi, Doamne, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 3 ori); Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită...

Întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul:

Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa peste noi şi ne miluieşte.

Şi rugăciunea:

Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Îndreptează paşii noştri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.

CEASUL AL TREILEA

Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori).

PSALMUL 66

Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa Ta spre noi şi ne miluieşte, ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povăţui. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.

PSALMUL 86

Temeliile Sionului pe munţii cei sfinţi. Domnul iubeşte porţile Sionului, mai mult decât toate locaşurile lui Iacob. Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu. Aduce-mi-voi aminte de Raav şi de Babilon, între cei ce mă cunosc pe mine; şi iată cel de alt neam şi Tirul şi poporul etiopienilor, aceştia acolo s-au născut. Mamă va zice Sionului omul, şi om s-a născut în el şi însuşi cel Preaînalt l-a întemeiat pe el. Domnul va povesti în cartea popoarelor şi a căpeteniilor acestora, ce s-au născut în el. Că în Tine este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

PSALMUL 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de ppcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Slavă... Şi acum... Aliluia (de 3 ori). Doamne miluieşte (de 3 ori).

Slavă..., şi se citeşte troparul:

Scrisu-s-a oarecând cu bătrânul Iosif, în Betleem, Maria, cea din sămânţa lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânţă. Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc de sălăşluire nu era; ci ca un palat frumos s-a arătat împărătesei peştera. Hristos se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii; ţie ne rugăm: Roagă-te Stăpână cu Sfinţii Apostoli, să miluiască sufletele noastre.

Apoi se cântă aceste stihiri, glasul al 6-lea:

Acesta este Dumnezeul nostru şi altul nu se va socoti la fel cu Dânsul, Care S-a născut din fecioara şi cu oameni împreună a vieţuit. Fiul, Unul-Născut, culcat în iesle sărăcăcioasă, Se vede om; cu scutece este înfăşat Domnul slavei şi steaua vesteşte pe magi să se închine Lui; iar noi cântăm: Treime Sfântă mântuieşte sufletele noastre (de două ori, fără stih).

Stih: Dumnezeu din Teman va veni şi Cel Sfânt din muntele cel cu umbra deasă.

Glasul al 8-lea:

Mai înainte de Naşterea Ta, văzând Taina, Doamne, cu cutremur oştile îngereşti s-au spăimântat; căci ca un prunc mic ai binevoit a fi, Cel ce ai împodobit cerul cu stele. Şi în ieslea vitelor ai fost culcat, Cel ce ţii toate marginile pământului cu mâna. Căci printr-o rânduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristoase. Mare este mila Ta, slavă Ţie!

Stih: Doamne, auzit-am glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat.

Şi se cântă iarăşi stihira de mai sus.

Slavă..., glasul al 3-lea:

Iosife spune-ne nouă, cum duci în Betleem pe Fecioara, pe care ai luat-o din cele sfinte, având în pântece? Eu, zice el, am cercetat proorocii şi de la înger înştiinţare luând, m-am încredinţat că Maria va naşte pe Dumnezeu, în chip de netâlcuit; la a Cărui închinăciune vor veni magii de la Răsărit, slujindu-I cu daruri cinstite. Cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Doamne, slavă Ţie.

Şi acum..., tot acesta.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea

Că Prunc S-a născut nouă Fiul şi S-a dat nouă.

Stih: A Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui.

PAREMIA

Din Proorocia lui Baruh, citire:

(III, 36 - IV, 4)

Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de dânsul. după aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit. Aceasta este cartea poruncilor lui dumnezeu şi legea care dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar cei ce au părăsit-o vor pieri. Întoarce-te, Iacove, şi te teme de ia, umblă prin strălucire în prejma luminii ei. nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam. Fericiţi suntem, Israele, că cele ce îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat.

APOSTOLUL

Din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(III, 23-29)

Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi suntem fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:

(II, 1-29)

În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Cvirinius ocârmuia Siria. Deci toţi mergeau să se înscrie, fiecare în oraşul său. Atunci s-a dus şi Iosif din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, la oraşul lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, să se înscrie împreună cu Maria cea logodită lui şi care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul ei cel Unul-Născut şi L-a înfăşat, şi L-a culcat în iesle, pentru că ei n-au avut loc de găzduire la casa de oaspeţi. Şi în partea locului erau păstori care stăteau pe câmp, păzind de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că îngerul Domnului a stat înaintea lor şi slava Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: nu vă temeţi, căci iată vă binevestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: că, în oraşul lui David, s-a născut vouă astăzi un mântuitor, care este Hristos Domnul. Şi acesta este semnul ce vă dau: veţi afla un Prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a arătat, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire! Iar după ce îngerii s-au depărtat de la ei, la cer, păstorii au zis unii către alţii: să mergem până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s-a întâmplat şi pe care ni l-a vestit Domnul. Şi grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Iar după ce L-au văzut, au istorisit cuvintele ce li se spuseseră despre acest Prunc. Şi toţi câţi auzeau se mirau de întâmplarea pe care le-o spuneau păstorii. Iar Maria păstra toate cuvintele acestea, punându-le în inima sa. Apoi, păstorii s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după cum li se vestise.

Apoi citeţul zice:

Domnul Dumnezeu bine este cuvântat. Bine este cuvântat Domnul, din zi în zi; să sporească nouă Dumnezeul mântuirilor noastre; Dumnezeul nostru, Dumnezeul mântuirii.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime... şi după: Tatăl nostru...

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră, în chip negrăit. Dănţuieşte lumea auzind: slăveşte cu îngerii şi cu păstori, pe Cel ce voieşte a Se arăta Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Doamne miluieşte (de 40 de ori).

Şi rugăciunea:

Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive şi mult-Milosârde; Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti; Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce au să fie; Însuţi, Doamne, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 3 ori); Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită...

Întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul:

Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează luminează faţa peste noi şi ne miluieşte.

Şi rugăciunea aceasta:

Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi cu judecăţile care ştii, miluieşte-mă pe mine nevrednicul robul Tău, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Se cuvine a şti că:

La Evanghelia Ceasului al treilea şi al şaselea se cădeşte sfântul altar şi icoanele, cel mai mare şi stranele numai; iar la Ceasul al nouălea se cădeşte toată biserica, ca şi la Ceasul întâi.

CEASUL AL ŞASELEA

Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori).

PSALMUL 71

Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului, ca să judece pe poporul Tău cu dreptate şi pe săracii Tăi cu judecată. Să aducă munţii pace poporului Tău şi dealurile dreptate. Judeca-va pe săracii poporului şi va milui pe fiii săracilor şi va umili pe clevetitor. Şi se vor teme de Tine cât va fi soarele şi cât va fi luna din neam în neam. Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe pământ. Răsări-va în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna. Şi va domni de la o mare până la alta şi de la râu până la marginile lumii. Înaintea lui vor îngenunchea etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna vor linge. Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce. Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe sărmanul care n-avea ajutor. Va avea milă de sărac şi de sărman şi sufletele săracilor va mântui; de camătă şi de asuprire va scăpa sufletele lor şi scump va fi numele lor înaintea lui. Şi va fi viu şi se va da lui din aurul Arabiei şi se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el. Fi-va belşug de pâine pe pământ până-n vârful munţilor; pomii roditori se vor înălţa ca cedrii Libanului; şi vor înflori cei din cetate ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui. Se vor binecuvânta în el toate seminţiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni. Binecuvântat este numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului. Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin.

PSALMUL 131

Adu-Ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blândeţile lui. Cum s-a jurat Domnului şi a făgăduit Dumnezeului lui Iacob: nu voi intra în locaşul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. Iată, am auzit de chivotul legii; în Efrata L-am găsit, în ţarina lui Iaar. Intra-vom în locaşurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui. Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Preoţii Tăi se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura. Din pricina lui David, robul Tău, să nu întorci faţa unsului Tău. Juratu-S-a Domnul lui David adevărul şi nu-l va lepăda: "Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău, de vor păzi fiii tăi legământul Meu şi mărturiile acestea ale Mele, în care îi voi învăţa pe ei, şi fiii lor vor şedea până în veac pe scaunul tău". Că a ales Domnul Sionul, şi l-a ales ca locuinţă Lui. "Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el. Roadele lui le voi binecuvânta foarte; pe săracii lui îi voi sătura cu pâine. Pe preoţii lui îi voi îmbrăca cu izbăvire şi cuvioşii lui cu bucurie se vor bucura. Acolo voi face să răsară puterea lui David; gătit-am făclie unsului Meu. Pe vrăjmaşii lui îi voi îmbrăca cu ruşinie, iar pe dânsul va înflori sfinţenia Mea"

PSALMUL 90

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul". Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o arma te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiaza. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspida şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea.

Slavă... Şi acum... Aliluia (de 3 ori). Doamne miluieşte (de 3 ori).

Slavă..., şi se citeşte troparul:

Scrisu-s-a oarecând cu bătrânul Iosif, în Betleem, Maria, ca cea din sămânţa lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânţă. Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc de sălăşluire nu era; ci ca un palat frumos s-a arătat împărătesei peştera. Hristos se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Fiindcă nu avem îndrăzneală pentru păcatele noastre cele multe, tu, pe Cel ce S-a născut din tine roagă-L, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor Preacurată, că Milostiv este şi poate să mântuiască, Cel ce a voit a pătimi pentru noi.

Şi îndată se cântă aceste stihiri, glasul 1:

Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă sa aducem în loc de mir, fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii naşterii şi din adâncurile sufletelor să cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin care S-a arătat între oameni bunăvoirea, mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni (de două ori, fără stih).

Stih: Dumnezeu din Teman va veni şi Cel Sfânt din muntele cel cu umbra deasă.

Glasul al 4-lea:

Ascultă cerule, şi ia aminte pământule! Să se clatine temeliile şi cele de dedesubt să fie cuprinse de cutremur! Că Dumnezeu şi Ziditorul în chip trupesc S-a îmbrăcat şi Cel ce cu mână tare a zidit făptura, din pântecele plăsmuirii se vede. O, adâncul bogăţiei, al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de neajunse judecăţile Lui şi neurmate căile Lui!

Stih: Doamne, auzit-am glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat.

Şi se cântă iarăşi stihira de mai sus.

Slavă..., glasul al 8-lea:

Veniţi, popoarelor de Hristos purtătoare, să vedem minunea, care spăimântează şi cuprinde tot gândul şi cu bună cucernicie închinându-ne, cu credinţă să cântăm: astăzi Fecioara, având în pântece, vine în Betleem să nască pe Domnul, şi cetele îngereşti înainte aleargă. Că acestea văzându-le Iosif, logodnicul, a strigat: ce taină uimitoare este aceasta întru tine, Fecioară? Cum vei naşte, mieluşea, care nu şti de nuntă?

Şi acum..., tot acesta.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea

Din pântece mai înainte de lume Te-am născut.

Stih: Zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor tale.

PAREMIA

Din Proorocia lui Isaia, citire:

(VII, 10-15; VIII 1-4;9-10)

Şi Isaia mai grăi către Ahaz: "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus". Şi a spus Ahaz: "Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!" Şi a zis Isaia: "Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele.

Şi a zis Domnul către mine: "Ia o carte mare şi scrie deasupra ei cu slove omeneşti: "Maher-Şalal-Haş-Baz" (grabnic-pradă-apropiat-jaf). Adu-Mi martori credincioşi pe Urie preotul şi pe Zaharia, fiul lui Ieberechia". Atunci m-am apropiat de proorociţă şi a luat în pântece şi a născut un fiu. Şi a zis Domnul către mine: "Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz". Căci înainte ca băiatul să zică: "tată şi mamă!", toată bogăţia Damascului şi prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei".

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi. Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!

APOSTOLUL

Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(I, 10 - II, 3)

Întru început tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; ca pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. dar Tu acelaşi eşti şi anii tăi nu se vor sfârşi. Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Şezi de-a dreapta mea până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale?". Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o.

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:

(II, 1-12)

Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui irod împăratul, iată magii de la răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind împăratul Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el; şi adunând pe toate căpeteniile preoţilor şi cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei au răspuns: în Betleemul din Iudeea, căci aşa este scris prin proorocul: şi tu Betleeme, din pământul lui iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul, care va paşte poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă-L veţi afla, să mă vestiţi şi pe mine, ca să viu şi eu să mă închin Lui. iar ei, ascultând pe împărat, au plecat şi iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a stat deasupra, unde era Pruncul. când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă şi văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat Lui; apoi, deschizându-şi vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, primind înştiinţare prin vis să nu se întoarcă la irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Apoi citeţul zice:

Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte; ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău. Doamne, izbăveşte-ne pe noi şi curăţeşte păcatele noastre, pentru numele Tău.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime... şi după: Tatăl nostru...

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră, în chip negrăit. Dănţuieşte lumea auzind: slăveşte cu îngerii şi cu păstori, pe Cel ce voieşte a Se arăta Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Doamne miluieşte (de 40 de ori).

Şi rugăciunea:

Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive şi mult-Milosârde; Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti; Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce au să fie; Însuţi, Doamne, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 3 ori); Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită...

Întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul:

Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa peste noi şi ne miluieşte.

Şi rugăciunea aceasta:

Dumnezeule şi Doamne al Puterilor şi Ziditor a toată făptura, Care, pentru milostivirea milei Tale celei neasemănate, pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai trimis spre mântuirea neamului nostru şi, prin cinstită Crucea Lui, zapisul păcatelor noastre L-ai rupt şi ai biruit întru Dânsul stăpâniile şi puterile întunericului; Însuţi Stăpâne, Iubitorule de oameni, primeşte aceste rugăciuni de mulţumire şi de cerere ale noastre, ale păcătoşilor, şi ne izbăveşte pe noi de toată căderea în păcat cea de tot pierzătoare şi întunecată şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi care caută să ne facă rău. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri rele, ci cu dorirea Ta hrăneşte sufletele noastre. Ca spre Tine totdeauna căutând şi cu lumina cea de la Tine povăţuiţi fiind, la Tine, Lumina cea neapropiată şi pururea fiitoare privind, neîncetată mărturisire şi mulţumire Ţie să înălţăm, Tatălui celui fără de început, împreună Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

CEASUL AL NOUĂLEA

Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori).

PSALMUL 109

Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". Toiagul puterii Tale Ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut". Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec". Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruine; va zdrobi capetele multora pe pământ. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.

PSALMUL 110

Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare. Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui. Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor. Lucrurile mâinilor Lui, adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui, întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate. Izbăvire a trimis poporului Său, poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.

PSALMUL 85

Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine. Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele. În ziua necazului meu, am strigat către Tine, că m-ai auzit. Nu este asemenea Ţie între dumnezei Doamne, şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne, şi vor slăvi numele Tău. Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău. Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac. Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos. Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat. Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul, slujnicei Tale. Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

Slavă... Şi acum... Aliluia (de 3 ori). Doamne miluieşte (de 3 ori).

Slavă..., şi se citeşte troparul:

Scrisu-s-a oarecând cu bătrânul Iosif, în Betleem, Maria, ca cea din sămânţa lui David, purtând în pântece sarcina cea fără de sămânţă. Dar a sosit vremea naşterii şi nici un loc de sălăşluire nu era; ci ca un palat frumos s-a arătat împărătesei peştera. Hristos se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioara şi răstignire ai răbdat. Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

Apoi se cântă aceste stihiri, glasul al 7-lea:

Spăimântatu-s-a irod văzând bună credinţa magilor şi de mânie a fost biruit, a cercetat cu de-amănuntul de la dânşii vremea în care s-a arătat steaua. maicile au fost lipsite de fii şi pruncii, cei de vârstă prea fragedă, amarnic au fost seceraţi. Sânii secau şi izvoarele laptelui se opreau. Mare era răutatea! Pentru aceasta, cu cucernicie adunându-ne, credincioşilor, să ne închinăm naşterii lui Hristos (de două ori, fără stih).

Stih: Dumnezeu din Teman va veni şi Cel Sfânt din muntele cel cu umbra deasă.

Glasul al 2-lea:

Când Iosif a fost rănit de întristare, Fecioară, plecând la Betleem, ai zis către dânsul: pentru ce te mâhneşti şi te tulburi văzându-mă având în pântece, necunoscând în întregime înfricoşata mea taină? Leapădă, dar, toată frica şi înţelege minunea; că Dumnezeu din milă S-a pogorât pe pământ, în pântecele meu şi trup a luat. Şi Îl vei vedea născut precum a binevoit şi, plin de bucurie fiind, te vei închina Lui, ca Făcătorului tău. Pe Care îngerii Îl laudă neîncetat şi-L slăvesc împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Stih: Doamne, auzit-am glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat.

Şi se cântă iarăşi stihira de mai sus.

Apoi canonarhul stând în mijlocul bisericii citeşte o dată stihira următoare, cu evlavie şi cu glas mare; iar stranele amândouă cântă cu glas lin şi dulce.

Slavă..., glasul al 6-lea:

Astăzi Se naşte din Fecioara, Cel ce are în mână toată făptura (de trei ori). Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. darurile acestea le primeşte Fiul Fecioarei. Închinămu-ne Naşterii tale, Hristoase (de trei ori). Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta.

Şi acum..., tot acesta.

PROCHIMENUL, glasul al 4-lea

Maică, Sionului va zice omul, căci om S-a născut într-însul.

Stih: Temeliile lui sunt în munţii cei sfinţi; iubeşte Domnul porţile Sionului.

PAREMIA

Din Proorocia lui Isaia, citire:

(IX, 5-6)

Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.

APOSTOLUL

Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire:

(II, 11-18)

Fraţilor, Cel ce sfinţeşte şi pe cei ce sunt sfinţi, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi zicând: "Spune-voi fraţilor mei numele tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda". Şi "Eu voi fi încrezător în El"; şi iarăşi: "Iată Eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". deci de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El s-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţine în robie toată viaţa. Căci într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Pentru aceea, dator este întru toate să se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru ispăşirea păcatelor poporului. Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.

EVANGHELIA

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:

(II, 13-23)

După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo, până ce îţi voi spune eu, căci irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe mama Sa şi s-au dus în Egipt; şi au stat acolo până la moartea lui irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul meu. Iar când irod a văzut că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a omorât pe toţi copii, care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire şi ţipăt mult; Rahila plângea pe fii săi şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Ahelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul, care se numeşte Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Apoi citeţul zice:

Nu ne da pe noi până în sfârşit, pentru numele Tău cel sfânt, şi nu strica făgăduinţa ta şi nu depărta mila ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac robul Tău şi pentru Israel sfântul Tău.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime... şi după: Tatăl nostru...

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră, în chip negrăit. Dănţuieşte lumea auzind: slăveşte cu îngerii şi cu păstori, pe Cel ce voieşte a Se arăta Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Doamne miluieşte (de 40 de ori).

Şi rugăciunea:

Cel ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive şi mult-Milosârde; Care pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti; Care pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce au să fie; Însuţi, Doamne, primeşte şi rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Înconjoară-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, ca binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 3 ori); Slavă... Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită...

Întru numele Domnului binecuvintează, părinte.

Preotul:

Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa peste noi şi ne miluieşte.

Şi rugăciunea aceasta:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce îndelung ai răbdat pentru greşelile noastre şi până la acest ceas de acum ne-ai adus pe noi, întru care pe lemnul cel de viaţă făcător fiind răstignit, tâlharului celui bine-cunoscător intrarea în rai i-ai făcut şi cu moartea pe moarte ai sfărâmat, curăţeşte-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, că am greşit şi fărădelegi am făcut şi nu suntem vrednici să ridicăm ochii noştri şi să privim la înălţimea cerului, pentru că am lăsat calea dreptăţii Tale şi am umblat în voile inimii noastre; ci ne rugăm neasemănatei bunătăţii Tale, iartă-ne pe noi, Doamne, după mulţimea milei Tale, şi ne mântuieşte pentru sfânt numele Tău, că s-au stins întru deşertăciuni zilele noastre. Scoate-ne din mâna potrivnicului, iartă nouă păcatele noastre şi omoară gândul nostru cel trupesc. Ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru şi Făcătorului de bine. Şi aşa urmând poruncilor Tale, la odihna cea veşnică să ajungem, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Că Tu eşti cu adevărat veselia cea adevărată, şi bucuria celor ce Te iubesc, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După aceasta

OBEDNIŢA

PSALMUL 102

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv. Nu până în sfârşit Se va iuţi, nici în veac Se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, că după înălţimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dânsul. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră; adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său. Iar mila Domnului din veac şi până în veac, spre cei ce se tem de Dânsul; şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit Scaunul Său şi Împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Slavă...

PSALMUL 145

Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi. Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor. Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui, Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele; Cel ce păzeşte adevărul în veac; Cel ce face judecată celor năpăstuiţi; Cel ce dă hrană celor flămânzi. Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi; Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi; Domnul înţelepţeşte orbii; Domnul iubeşte pe cei drepţi; Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde. Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul Tău, Sioane, în neam şi în neam.

Şi acum...

Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte, şi ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi.

FERICIRILE

Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Slavă... Şi acum...

Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.

Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.

Ceata îngerească Te laudă pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta.

Stih: Apropiaţi-vă către Dânsul şi vă veţi lumina, şi feţele voastre nu se vor ruşina.

Ceata îngerească Te laudă pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta.

Slavă...

Ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Te laudă pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta.

Şi acum...

De nu este Liturghie, se zice Simbolul credinţei:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi s-a îngropat;

Şi a înviat a treia zi după Scripturi;

Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Iar de este Liturghie, se lasă Simbolul Credinţei şi se zice:

Slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, greşealele nostre, cele de voie şi cele fărăde voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul, toate le iartă nouă, ca un bun şi de oameni iubitor.

Apoi: Tatăl nostru...

CONDACUL, glasul al 3-lea:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge să-L nască în peşteră, în chip negrăit. Dănţuieşte lumea auzind: slăveşte cu îngerii şi cu păstori, pe Cel ce voieşte a Se arăta Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Apoi Doamne miluieşte (de 12 ori).

Şi rugăciunea:

Preasfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, Împărăţie nedespărţită, Ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor, fii binevoitoare şi mie păcătosului; întăreşte şi înţelepţeşte inima mea şi şterge toată întinăciunea mea. Luminează gândul meu, ca totdeauna să Te slăvesc şi să Te laud şi să mă închin Ţie şi să zic: Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

Dacă este Liturghie se cântă: Cuvine-se cu adevărat... şi otpustul zilei.

Se cuvine a şti că:

Vecernia se săvârşeşte împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la vremea sa, iar Psalmul: Voi binecuvânta pe Domnul... se citeşte la Liturghie, după Rugăciunea Amvonului. De nu este Liturghie, după rugăciunea: Preasfântă Treime..., se zice îndată: Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac. (de 3 ori).

Slavă... Şi acum...

PSALMUL 33

Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine, şi să înălţăm numele Lui împreună. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit, şi din toate necazurile mele m-a izbăvit. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi, şi feţele voastre să nu se ruşineze. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el, şi din toate necazurile lui l-a izbăvit. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi-i va izbăvi pe ei. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; cine este omul cel ce voieşte viaţă, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit, şi din toate necazurile lor i-a izbăvit. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă, şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui. Multe sunt necazurile drepţilor, şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.

Slavă... Şi acum..., şi otpustul.

Se cuvine a şti că:

Dacă Ajunul naşterii Domnului cade sâmbăta sau duminica, se săvârşeşte în această zi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; iar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se face în chiar ziua Praznicului. Când Ajunul nu cade sâmbăta sau duminica, se face Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în ziua praznicului se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

De asemenea se cuvine a şti că dacă Naşterea sau Arătarea Domnului vor cădea duminica, nu se cântă nimic din cele ale Învierii, ci toate ale praznicului.